Cupa Tesla - Ediţia a V-a
“Mens sana in corpore sano!"
Cea de-a V-a ediţie a Cupei Tesla, organizată de Asociația Studenților Ingineri din Oradea (ASIO) în colaborare cu Centrul de Creaţie Știinţifică şi Inovare al Studenţilor Energeticieni Orădeni (CCSISEO), s-a dovedit a fi de un real succes!
Evenimentul a fost coordonat de conf. univ. dr. ing. Dziţac Simona împreună cu responsabilul de proiect – studentul Mircea Voina şi preşedintele ASIO – studentul Alin Cîndea, ajutaţi fiind de o echipă de studenţi inimoşi.
Cupa Tesla – Ediția a V-a, la care au participat peste 100 de sportivi, a făcut parte din festivalul la nivel național intitulat UNIFEST, eveniment organizat de către Uniunea Studenților din România, la care participă asociații studențești din toate orașele țării.
Ca şi în etapele anterioare şi această ediţie a Cupei Tesla a cuprins competiţii sportive de fotbal, ping-pong şi baschet.
Astfel, sâmbătă 9 noiembrie 2019, pe terenurile de fotbal ale Universităţii din Oradea, s-a desfăşurat competiţia de fotbal, la care au participat 7 echipe reprezentante ale studenţilor Universității din Oradea și angajaților unor firme orădene, după cum urmează: Vernicolor, Golde Oradea, Accesa, M14, Qubiz, Celestica, Eberspacher.
Echipele câştigătoare ale competiţiei de fotbal au fost:
- Celestica - Locul I;
- Vernicolor – Locul II;
- Eberspächer – Locul III;
- Domnul Sabău Sebastian de la compania Celestica- Cel mai bun portar al competiţiei.
La competiţia de ping-pong care s-a desfăşurat sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la King-pong Oradea, au luat startul 25 de jucători - studenţi şi angajaţi ai firmelor Qubiz, Vernicolor, Celestica, Accesa și Centrului de transfuzie sanguină Oradea.
Câştigătorii competiţiei de ping-pong au fost:
- Domnul Tailbot Francois de la compania Vernicolor - Locul I;
- Domnul Ducu Dringău de la compania Qubiz - Locul II;
- Domnul Sabău Cătălin de la compania Celestica – Locul III;
Duminică, 17 noiembrie 2019, în sala de sport a Universităţii din Oradea, a avut loc competiţia de baschet, la care au luat startul 5 echipe, reprezentante ale studenţilor, și cadrelor didactice din cadrul Universității din Oradea și angajaților unor firme orădene, după cum urmează: Hood Ballers, Bulangii (studenţi), Qubiz, Acesa și CCSISEO.
Clasamentul final al competiţiei de baschet a fost:
- Bulangii – Locul I;
- CCSISEO – Locul II;
- Qubiz – Locul III.
Câştigătorii de la toate competiţiile sportive au primit diplome de premiere şi cupe, celelalte echipe fiind recompensate cu diplome de participare.
Toate meciurile de fotbal, ping-pong şi baschet, din cadrul competiţiei sportive Cupa Tesla – Ediţia a V-a s-au desfășurat într-o notă de fair-play, participanţii, organizatorii şi spectatorii contribuind la o adevărată sărbătoare a sportului şi prieteniei.
Dorim să adresăm mulţumiri companiilor prezente, cadrelor didactice şi studenţilor de la Universitatea din Oradea, tuturor sponsorilor (Qubiz, Eberspächer, Celestica, Vernicolor, Golde Oradea), partenerilor (Uniunea Studenţilor din România, Asociația Clusterul de Cercetări Științifice, Inovare și Studii Europene din Oradea), care au sprijinit şi făcut posibilă organizarea Cupei Tesla – Ediţia a V-a.
Felicitări tuturor participanţilor!
Text redactat de către conf. univ. dr. ing. Dzițac Simona.
Cât de folositoare ți-a fost această postare?
Faceți click pentru a evalua!
Nu există voturi până acum! Fii primul care evaluează această postare.